Generaţia care nu are somn : „Dacă vrei sa te duci la culcare la ora 22:00, stinge absolut toate ecranele de la ora 20:00”

Grija este un cuvânt cu două tăişuri. Este minunat când vorbeşte despre grija faţă de celălalt şi când aduce în lume frumuseţea şi blândeţea care îi pot schimba unui om soarta. Dar grija pentru ziua de mâine, grija pentru plata facturilor, grija pentru siguranţa locului de muncă, grijile adunate peste alte griji, care noaptea nu te mai lasă să pui geană pe geană…

„Probabil că ne facem mai multe griji decât orice altă generaţie”, spune Sarah Okwell-Smith, expert britanic în probleme de somn, vorbind pentru Gândul despre doar unul dintre lucrurile care ne tulbură nopţile.Timpul petrecut în încăperi iluminate artificial şi cel care în care stăm cu ochii pe ecranul calculatorului, al smartphone-ului sau al televizorului se află la rândul lor, spune ea, printre principale motive pentru care oamenii de astăzi nu reuşesc să doarmă cât şi cum au nevoie.

Însă un alt factor este chiar felul în care am învăţat să ne gestionăm, în copilărie, emoţiile şi nivelul de stres. Una dintre grijile care îi ţin treji pe părinţi este legată de cât şi cum dorm copiii lor. Ca un paradox însă, tocmai aceste griji, alimentate de prejudecăţi legate de nevoile de odihnă ale acestora, îi împiedică pe cei mici să îşi dezvolte obiceiuri sănătoase de somn, spune Sarah Ockwell-Smith, psiholog şi specialist în domeniul somnului copiilor, într-un interviu pentru gândul.

Creatoare a conceptului de „soluţii blânde pentru somnul copiilor” şi autoare a unei cărţi cu acelaşi nume, aceasta vorbeşte despre greşelile frecvente pe care le fac părinţii atunci când încearcă să „înveţe” copiii să doarmă.

Una dintre ele este „obsesia că odată ce s-au născut trebuie să înveţe să doarmă singuri, în patul lor, când de fapt noi ca specie suntem făcuţi ca, atunci când suntem bebeluşi să dormim în braţele părinţilor. Dacă le dai ceea ce au nevoie atunci când sunt foarte mici, vor ajunge, când cresc, să fie mult mai încrezători şi independenţi şi, ca preşcolari şi şcolari, vor fi predispuşi să doarmă bine”, crede aceasta. O astfel de practică are, pe termen lung, efecte negative pe care nu le anticipezi atunci când începi să îţi laşi copilul să plângă, în încercarea de a-l învăţa să doarmă singur.

„Dacă sunt supuşi multor situaţii stresante cum ar fi cele în care sunt puşi jos şi lăsaţi să plângă tot timpul, veţi vedea că hormonii pe care îi secretă le calibrează creierul într-un fel diferit, iar partea din creier care permite reglarea emoţiilor ajunge să fie mai mică decât în cazul copiilor cărora li s-au îndeplinit nevoile, care au fost ţinuţi în braţe, când au avut nevoie, care nu au fost lăsaţi singuri. (…)

În creierul copiilor se pot petrece schimbări, care pot provoca probleme cu controlul emoţiilor în viaţa de adolescent şi de adult. Pot să devină timizi sau să considere anumite situaţii sociale inconfortabile. Pot să devină mai anxioşi, deprimaţi, s-ar putea să nu reuşească să se controleze, pentru că partea din creier responsabilă cu reglarea emoţiilor nu este prea bine formată. Pot ajunge să fie iuţi la mânie sau, la extremă, pot ajunge mai violenţi”, avertizează psihologul.

Într-un interviu pentru gândul, aceasta vorbeşte despre somnul copiilor, dar şi despre cel al adulţilor, şi despre soluţiile pe care le avem la îndemână pentru a ajunge să dormim mai bine. Sarah Ockwell-Smith va susţine o conferinţă la Bucureşti, în data de 6 iunie, la invitaţia Totul despre Mame. Părinţii sunt adesea îngrijoraţi de felul în care dorm copiii lor. Cât de des sunt aceste griji întemeiate?

În mod evident, copiii au nevoie de somn adecvat pentru a se dezvolta bine şi pentru a fi sănătoşi. Însă, de obicei, părinţii se aşteaptă ca copiii lor să doarmă mai mult decât au nevoie. Este o raritate să găseşti un copil ai cărui părinţi sunt îngrijoraţi că doarme prea mult. Copiii au nevoie, în realitate, să doarmă mai puţin decât credem noi. Există tabele care sugerează cât trebuie, în realitate, un copil să doarmă. Multe dintre acestea nu sunt bazate pe dovezi, ci pe opinii.

Şi, din nou, vorbim doar despre medii. Unii copii au nevoie să doarmă semnificativ mai puţin, alţii au nevoie să doarmă semnificativ mai mult. Este o chestiune individuală. Aşa că, dacă părinţii sunt îngrijoraţi de cât doarme copilul lor, aş spune că, în multe cazuri, se îngrijorează fără motiv. Copiii lor nu sunt „medii”, ar putea avea nevoie de mai mult sau de mai puţin. Să-şi dea seama de aceşti lucru i-ar putea ajuta să îşi păstreze calmul. Dar, la nivel personal, felul în care doarme copilul nostru este văzut drept o metaforă pentru cât de buni părinţi suntem.

Dacă te duci la medic cu copilul, te va întreba întotdeauna despre somn, şi va întreba, din experienţa mea, este „bun” sau „bună”? Şi, deseori, te vor sfătui, chiar dacă nu le-ai cerut, să-i încurajezi să doarmă toată noaptea. Nimeni nu doarme toată noaptea. Este rar pentru un copii să doarmă toată noaptea fără să se trezească şi nu ar trebui să ne măsurăm calităţile de părinţi după acest lucru. Cred că majoritatea părinţilor îşi fac în mod inutil griji când copiii lor nu dorm toată noaptea, cred că au făcut sau nu au făcut ceva, dar copilul doarme de fapt normal. Sunt doar aştepările şi presiunile pe care ceilalţi le pun pe părinţi şi acest lucru este incorect.

Cât are nevoie să doarmă un copil mic şi cât are nevoie să doarmă un bebeluş? Un copil mic are nevoie să doarmă între şapte şi nouă ore, pe noapte, aceasta ar fi o medie. La un bebeluş, ar putea fi vorba de 11-14 ore pe noapte. Foarte multe dintre aceste estimări includ perioadele de somn din timpul zilei. Un copil de doi ani jumate poate să nu doarmă deloc în timpul zilei, ceea ce înseamnă că poate dormi noaptea 7,8, 9 ore.

Este un pic diferit de ceea ce se aşteaptă părinţii, care cred că un copil ar trebui să doarmă 12 ore pe noapte. Pentru un copil mai mic, e o flexibilitate mai mare, o variaţie mai mare. Pentru unii dintre copii este vorba despre câteva somnuri de 30 de minute pe zi, pentru alţii de un somn de două ore.

Cum îţi poţi ajuta copilul să îşi dezvolte obiceiuri sănătoase de somn? Asta este o întrebare mare. Cred că cel mai important lucru este să te asiguri că nu faci nimic care să inhibe somnul copiilor. Iar ceea ce inhibă somnul copiilor este obsesia de a-i lăsa jos tot timpul jos din braţe, obsesia că odată ce s-au născut trebuie să înveţe să doarmă singuri, în patul lor, când de fapt noi ca specie suntem făcuţi ca, atunci când suntem bebeluşi să dormim în braţele părinţilor. Dacă le dai ceea ce au nevoie atunci când sunt foarte mici, vor ajunge, când cresc, să fie mult mai încrezători şi independenţi şi, ca preşcolari şi şcolari, vor fi predispuşi să doarmă bine.

Alte lucruri care inhibă somnul sunt foarte similare cu ceea ce se întâmplă în cazul adulţilor. Care este mediul în care dorm, le inhibă lumina somnul, se uită la televizor şi le inhibă somnul, le poate inhiba somnul ceea ce le dăm de mâncare, e prea cald sau prea frig în cameră?Acestea sunt greşeli pe care părinţii le fac frecvent. În primul rând, să înlături toate problemele de acest fel, ca şi pe cele medicale, cum ar fi alergiile şi intoleranţele alimentare. Apoi ce le-aş recomanda atenţie la asocierile pe care copiii le fac cu somnul.

Unii copii au un obiect de confort, o jucărie pe care o asociază în mod obişnuit cu ţinutul în braţe de către mama lor. În absenţa ei, să aibă o jucărie pe care să o asocieze cu sentimentul de calm şi fericire îi ajută foarte mult. În mod similar, să aibă o rutină de somn care să fie consistentă, să se petreacă în fiecare noapte, care durează în jur de o jumătate de oră – o oră şi pe care o repeţi oriunde te afli, îi poate ajuta foarte mult să se liniştească.

Şi alte lucruri care îi pot ajuta să fie calmi în absenţa ta, dacă, din anumite motive nu îi poţi ţine în braţe sau nu poţi fi cu ei. Şi să nu te lupţi cu natura. Foarte mulţi părinţi aşteaptă mai mult de la copiii lor decât sunt ei capabili din punct de vedere al dezvoltării.

Vorbiţi de o serie de factori care inhibă somnul. Care sunt cele mai dăunătoare astfel de practici? În primul rând, este vorba despre practici cu adevărat dăunătoare, cum ar fi să îţi pui copilul să doarmă pe burtă, ceea ce ştim, fără putinţă de tăgadă, că este periculos. Sau să dormi împreună cu copilul fără a-ţi lua o serie de elemente de precauţie, lucrurile din mediul înconjurător care pot prezenta un pericol.

Şi există alte practici, care nu sunt periculoase din punct de vedere al siguranţei, dar care au efecte nedorite pe termen lung. Să fim prea preocupaţi să ne lăsăm copilul jos şi să îl lăsăm să se autoliniştească este una dintre ele. Ceea ce putem face este să îi provocăm bebeluşului sau copilului foarte mult stres.

Pe termen scurt, dacă trebuie să lăsăm copilul jos 10 minute cât ne facem noi un duş, este în regulă. Dar dacă facem acest lucru în mod repetat, ca să îl antrenăm să doarmă, îl lăsăm singur, iar el este foarte tulburat, începe să plângă, organismul intră în stare de stres. Corpul lui începe să secrete tot felul de hormoni care să încerce să îl ţină în viaţă.

Dacă copilul petrece prea mult timp în această stare, se petrece în creierul său o reacţie în lanţ. Este ca şi când creierul îi spune va trebui să te lupţi, va trebui să te înveţi să trăieşti în situaţii stresante, nu te poţi concentra pe dezvoltarea inteligenţei, pe situaţii calme.

Dacă sunt supuşi multor situaţii stresante cum ar fi cele în care sunt puşi jos şi lăsaţi să plângă tot timpul, vei vedea că hormonii pe care îi secretă le calibrează creierul într-un fel diferit, iar partea din creier care permite reglarea emoţiilor ajunge să fie mai mică decât în cazul copiilor cărora li s-au îndeplinit nevoile, care au fost ţinuţi în braţe, când au avut nevoie, care nu au fost lăsaţi singuri. Pe termen scurt, acest lucru nu face o diferenţă foarte mare.

Dacă îţi antrenezi copilul să doarmă într-un anumit fel, în şase luni nu vor exista diferenţe între acesta şi un copil care nu a fost supus unui asemenea proces. Dar în timp, în creierul copiilor se pot petrece schimbări, care pot provoca probleme cu controlul emoţiilor în viaţa de adolescent şi de adult. Pot să devină timizi sau să considere anumite situaţii sociale inconfortabile. Dar la nivel extrem, acest lucru poate conduce la ceea ce numim externalizarea sau internalizarea unui astfel de comportament.

Pot să devină mai anxioşi, deprimaţi, s-ar putea să nu reuşească să se controleze, pentru că partea din creier responsabilă cu reglarea emoţiilor nu este prea bine formată. Pot ajunge să fie iuţi la mânie sau, la extremă, pot ajunge mai violenţi. Ca un părinte lipsit de somn, ştiu ce înseamnă asta, am trecut de patru ori prin asta. dar cred că ai acest lucru în vedere atunci când îţi doreşti să-ţi ajuţi copilul să doarmă la început.

Loading...